Liga I, Cupa Ligii, Cupa României și Cupele europene la TV. Cine transmite meciurile și unde le pot vedea românii

Liga I, Cupa Ligii, Cupa României și Cupele europene la TV. Cine transmite meciurile și unde le pot vedea românii
Publicat: 22/07/2014, 16:43
Actualizat: 28/09/2018, 10:00

Vineri vor avea loc primele jocuri din ediția de campionat 2014-2015 meciuri pe care le vor vedea doar abonații UPC și cei ai Romtelecom. Dar nu pe toate. UPC a cumpărat doar meciurile care se transmis pe Look TV, respectiv cele mai slabe 2-3 meciuri ale etapei, pentru restul de meciuri abonații fiind nevoiți să cumpere „pachetul Look Plus” pentru care plătesc 10 lei în plus în fiecare lună.

Prima etapă a Ligii I se va vedea și la Romtelecom, pentru că aceștia negociază cumpărarea unor opțiuni și până la finalizarea negocierilor Look TV și Look Plus rămân în grilă, dar dacă nu vor ajunge la nicio înțelegere atunci cele două canale vor fi scoase din grilă și abonații Romtelecom vor rămâne fără Liga I.

Așa cum au rămas, cel puțin până acum, abonații RCS&RDS, compania care deține aproape 2/3 din piață anunțând, deja, că nu va semna nici un contract, sau abonații Orange TV și Akta, două companii despre care se spune că ar negocia cu cei de la Look, dar nu este nimic oficial.

În ceea ce privește Liga a II-a, meciurile din această competiție vor fi transmise în acest sezon de Digi Sport și Dolce.

Cupa Ligii, doar la UPC și Romtelecom

Situația identică și în ceea ce pprivește Cupa Ligii, competiția de 1 milion de euro reînființată de Liga Profesionistă de fotbal. În week-end-ul recent încheiat s-au desfășurat primele meciuri, și au fost unel chiar interesante, dar ele au fost văzute doar de abonații UPC și cei ai Romtelecom, pentru că meciurile se transmit pe aceleași două canale care au contract cu LPF, Look TV și Look Plus. Competiția este sponsorizată de cei de la Adeplast – care plătesc 1.500.000 de euro pe trei sezoane, 335.000 de euro fiind premiul care revine câștigătoarei – și care au declarat că speră ca Look Tv să semneze în curând și alte contracte pentru că, altfel, expunerea lor ar fi foarte redusă, dată fiind și suma imensă investită în această competiție.

Cupa României, la Pro TV și Sport.ro

Cupa României, care a avut un succes nesperat de mare anul trecut va fi transmisă în principal de Pro TV și Sport.ro (primele 4 opțiuni), sferturile de finală, semifinalele și finala.

Champions League, la Digi Sport, Dolce și TVR, Europa League, doar la Digi Sport

Rămasă fără Liga I, Digi Sport mizează în acest sezon pe Liga Campionilor și Europa League. Dacă va avea șansa ca Steaua să ajungă, din nou, în grupele Ligii Campionilor, atunci va fi un succes pentru televiziunea celor de la RCS&RDS, dar și pentru Dolce Sport, cele două televiziuni care au dreptul să transmită meicurile campioanei României. Astfel, Dolce Sport și Digi Sport vor transmite meciurile de marți și miercuri, cu excepția primei opțiuni din ziua de marți, care va fi transmisă obligatoriu de un post free-to-air, opțiune nedecisă încă. Dacă va exista o echipă din România calificată, regula nu se aplică și în ziua de miercuri, când toate opțiunile sunt la Dolce Sport și Digi Sport. Cele două rețele au obținut, de asemenea, drepturile și pentru internet și platformele mobile. Toate cele trei posturi, TVR, Dolce Sport și Digi Sport vor transmite meciurile și în format HD.

Naționala, TVR și Digi Sport

Meciurile Naționalei României din preliminariile Euro 2016 se vor vedea, în direct, la TVR 1 și TVR HD și, decalat, înregistrat, la Digi Sport.

TELEVIZĂRI Liga I, prima etapă

vineri 25.07.2014

Concordia Chiajna – Astra Giurgiu, 18:30, LOOK TV
CS U Craiova – Pandurii Tg. Jiu, 21:00, LOOK TV

sâmbătă 26.07.2014

ASA Tîrgu Mureș – U Cluj, 18:30, LOOK PLUS
Rapid București – Steaua București, LOOK TV

duminică 27.07.2014

F.C. Botoșani – Gaz Metan Mediaș, 17:00, LOOK PLUS
CFR 1907 Cluj -Ceahlăul Piatra Neamț, 19:00, LOOK PLUS
F.C. Brașov – Petrolul Ploiești, 21:00, LOOK TV

luni 28.07.2014

CSMS Iași – F.C. Viitorul, 18:30 , LOOK TV
Dinamo București – Otelul Galați, 21:00, LOOK PLUS

TELEVIZĂRI Cupe europene

Steaua – Stromsgodset, 20:30, Pro TV

Flamurtari – Petrolul, 20:00, Digi Sport 1

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi